Ford a încheiat producţia de maşini din Australia, după 91 de ani de la primele modele ale companiei produse în această ţară, scrie Carscoops.com.
Ford a anunţat că va opri producţia la ultima fabrică rămase în Broadmeadows, Victoria, încă din 2013, însă abia acum procesul este finalizat.
Această măsură nu înseamnă doar sfârşitul producţiei locale, ci marchează, de asemenea, şi încetarea producţiei modelului Falcon, o maşină construită şi vândută la nivel local de peste 50 de ani încoace.
Chiar dacă Ford va mai produce automobile în Australia, nu părăseşte de tot ţara. Aceasta va continua să angajeze aproximativ 1.500 de angajaţi în departamentele de inginerie şi proiectare.
Prima maşină Ford construită în Australia a fost legendarul Model T, construit iniţial la fabrica din Geelong, în iulie 1925. În anul următor, alte fabrici au fost construite în Sydney, Brisbane şi Adelaide, iar în 1930, în Fremantle.